A doua zi de off-road din ediția „Sweet 16” a fost cea mai lungă din raliu pentru clasa Gold. Un traseu de 151 de km, care s-a încheiat pe o culme de lângă Orlat, în Mărginimea Sibiului, și care a inclus o secțiune nouă numită „Brother of K2”. Alfredo Gomez a avut un ritm bun, a făcut greșeli minore și a reușit să stabilească timpul de referință al zilei, preluând și conducerea clasamentului general.

După ce a câștigat prima zi de off-road, Graham Jarvis „Regele Carpaților” a pornit primul pe traseul zilei a doua, însă a întâmpinat dificultăți pe urcări din pricina ploii, făcând trasele pentru toți ceilalți. În cele din urmă, pilotul britanic s-a clasat pe locul doi atât în cadrul acestei zile, cât și în clasamentul general al raliului, fiind la 4 minute în spatele noului lider, Alfredo Gomez.  Manuel Lettenbichler a încheiat cu al treilea timp ziua și ocupă aceeași poziție la general.

Marele ghinionist al zilei este Wade Young, câștigătorul din 2018, care după ce s-a accidentat la piciorul drept, în prima zi de off-road, a decis totuși să ia startul. A întâmpinat probleme tehnice cu schimbătorul de viteze chiar de la început, a reușit să remedieze, însă în cele din urmă a fost nevoit să se retragă la jumătatea zilei din cauza accidentării de miercuri.

Doi dintre concurenții români de la clasa Silver, Mani Gyenes și Sergiu Grecu, au terminat în top 10, însă sătmăreanul nu a avut deloc o zi fastă. A făcut o alegere greșită când vine vorba de setările motocicletei și s-a chinuit mult în prima parte a traseului. Ajuns la punctul de service a făcut schimbările necesare și a reușit să nu mai piardă atât de mult timp în a doua parte a zilei.  Gyenes își păstrează șanse la podium cu două zile rămase din Red Bull Romaniacs 2019, cel mai dificil raliu hard enduro din lume.

Ce este K2?

Aproape de final, traseul a avut o secțiune nou introdusă în ruta Red Bull Romaniacs – ”Brother of K2”. De unde provine numele? Ei bine, pentru că este o urcare care necesită abilități speciale, se simte ca și cum ai urca pe K2 (al doilea vârf ca înălțime de pe Terra - 8,611 m altitudine, Himalaia).

Ziua 3, 2 august - Valahia

Traseul acestei zile este predominant în Valahia și este unul care măsoară 142 de km pentru competitorii de la clasa Gold, 143 km la Silver, 132 km la Bronze, 127 km la Iron. Astăzi se va ajunge în Munții Lotrului, iar finișul va fi foarte aproape de Sibiu, în Rășinari, foarte aproape de drumul care urcă către Păltiniș. Trezirea este una extrem de matinală, concurenții și mecanicii de la clasa Gold fiind nevoiți să ia micul dejun cel târziu la ora 04:30 și să conducă 74 de km până la startul în off-road, care se dă din Pășcoaia. Până să treacă munții către Sibiu, pe traseul de legătură, competitorii vor rula pe poteci folosite cu mult timp în urmă de către haiduci.

Ziua 4, 3 august - Sibiu

O zi în care se va urca și se va coborî foarte mult, și în care punctul de service este în Păltiniș, la Arena Platoș, iar finșul pe dealul Gușteriției de lângă Sibiu. Chiar înainte să treacă pe sub arcul de finiș, concurenții rămași în concurs vor trebui să parcurgă o urcare aproape verticală și o serie de obstacole ce pot părea o nebunie. Cine va rezista până aici va putea spune că a terminat cel mai dificil raliu hard enduro din lume. Sosirea va putea fi urmărită live, începând cu ora 11:30, pe Red Bull TV.

Pentru rezultate complete te rugăm să accesezi: https://www.redbullromaniacs.com/results/