Ediția a 22-a a celui mai dificil raliu hard enduro din lume a debutat luni, cu o paradă a celor 63 de națiuni participante, iar marți a venit timpul pentru show-ul urban, care determină ordinea de start pentru prima dintre cele patru zile de off-road. În fața a mii de spectatori, Billy Bolt (UK) s-a impus la clasa Gold, în timp ce la clasa Silver surpriza a fost oferită de suedezul Eddie Karlson, care a câștigat cu o motocicletă electrică.
Șaisprezece obstacole artificiale, constând din peste 100 de tone de pietre, bușteni și un număr mare de pneuri, metal și beton, au fost necesare pentru construirea Prologului din 2025. Traseul a avut o lungime de 350 de metri, și a fost gândit pentru a fi fluid și mai puțin tehnic comparativ cu anii precedenți.
În finale au evoluat primii 35 de concurenți din calificările claselor Bronze, Silver și Iron, dar Prologul a fost destinat tuturor celor nouă clase, cât numără raliul în acest an. Sam Sunderland (Marea Britanie) a fost cel mai rapid în calificările de la Adventure Lite, Pol Tarres (Andorra) s-a impus la Adventure Ultimate, iar românii Sebastian Dudaș și Ionuț Tocitu vor porni primii în clasele destinate motocicletelor electrice.
La momentul finalei miile de spectatori le-au dat un boost de energie riderilor de la clasa Bronze, care cu greu au ieșit din ”piscină”, apa fiind cea mai mare capcană pentru aceștia. Kevin Gallas a ales să concureze pe traseul de Bronze cu o motocicletă adventure, și deși a avut cel mai bun timp în calificări, a trebuit să se oprească în timpul prologului pentru că și-a avariat starterul de la motocicletă pe urcarea abruptă de după ”piscină”. În final, victoria i-a revenit britanicului Mark Jackson, care se află la al treilea său Red Bull Romaniacs.
După clasa Bronze în ”arena” amenajată pe Bulevardul Coposu din centrul Sibiului, au intrat concurenții clasei Silver. Eddie Karlson (Suedia) și-a arătat abilitățile din trial, și s-a impus cu o motocicletă electrică, în fața lui Kornel Ott (Ungaria). Cel mai rapid concurent român, a fost Sergiu Grecu, care a terminat pe locul șase.
Cei prezenți la prolog, dar și cei care au urmărit transmisia live, au avut parte de o surpriză. Jonny Walker (Marea Britanie), dublu câștigător al raliului la clasa Gold a făcut o tură pe traseu oferindu-le spectatorilor impresii în direct de pe fiecare obstacol. Astfel miile de oameni de pe Bulevardul Coposu i-au simțit pulsul, și a fost perceput mai bine efortul pe care îl fac concurenții în timpul unui Prolog de la Red Bull Romaniacs.
Când a venit rândul celor de la clasa Gold, clasa unde sunt cele mai dure trasee din raliu, s-a văzut că aici evoluează și riderii profesioniști. Billy Bolt (Marea Britanie), Mitch Birghtmore (Marea Britanie), Manuel Lettenbichler (Germania), Teodor Kabakchiev (Bulgaria), Mario Roman (Spania), Alfredo Gomez (Spania) au făcut un adevărat spectacol în încercarea de a obține o poziție cât mai avantajoasă pentru prima dintre cele patru zile de off-road.
În cele din urmă, Billy Bolt s-a impus, câștigând pentru a treia oară în carieră un prolog Red Bull Romaniacs, și a decis să plece al treilea. Manuel Lettenbichler pornește primul pe traseu miercuri, însă bavarezul nu duce lipsă de experiență, fiind la a 11-a participare.
Prima zi de off-road debutează cu câteva secțiuni unde concurenții de la Gold își vor face ”încălzirea” printre ele numărându-se Padorra, Skydive și Bedtime alarm. După bine meritata pauză de la punctul de service din apropiere de Jina, vor urma secțiuni dificile, inclusiv Leatt LiveManiacscare care poate fi urmărită în direct.
Finișul primei zile de off-road este în Săliște, unde atât pe concurenți cât și pe spectatori îi asteaptă o surpriză.
Joi, 24 iulie, raliul va ajunge în Râmnicu Vâlcea într-o etapă maraton (fără asistență tehnică). Asta înseamnă că riderii vor trebui să își pregătească singuri motocicletele pentru cea de a treia zi de off-road, și asta după ce a doua zi de off-road este cea mai grea dintre cele patru.